Dragostea... Multi ar descrie acest sentiment ca fiind fericirea totala, absoluta. Ma sperie gandul asta, ma sperie ca este doar un alt sentiment efemer. Am intrat direct in subiect si v-am prins ca v-ati prins ca asta este lucru ce ma sperie cel mai tare. Da, asa este. Ma sperie gandul ca acest sentiment este doar un sentiment efemer lipsit de originalitate cu trecerea timpului. Este ceva frumos la inceput, cu sfarsituri macabre. O bataie de joc pentru unii.
Apropo de unii.
Multi se lasa pacaliti de acest sentiment si ia initiativa sa se lase purtati de vanturile rosii ale iubirii pana la cer si inapoi. De cele mai multe ori inapoi ajung cu o viteza asa de mare incat raman cu rani sufletesti pe viata. Lovitura este atat de puternica incat privirea demonica de apoi l-ar speria si pe dracu. Probabil in situatia asta sunt si eu. Ma sperie gandul ala ca iar as putea sa traiesc ceva ce nu are decat sa se sfarseasca. Dupa ce am investit milioane de sentimente ma aleg cu un pumn de tarana uscata.
Am deschis acest subiect pentru ca buna mea amica virtuala Ayana a avut initiativa sa deschida un post despre iubire. Nu, numai cred in asa ceva sau poate mai cred dar nu cu asa mare tarie. Inca ma mai las uneori purtat de frumoasele valuri ale iubirii (ce frumos suna). Am incetat sa mai cred ca ceea ce am scris atunci mai sunt senimente valabile. Traiesc intr-o alta lume, o lume a mea. Este frumoasa. Sunt indragostit. Nu ma mai las asa usor condus de vise. Sunt mai cu picioarele pe pamant.
Credeam ca acest lucru nu avea sa se mai intample niciodata. La inceput, acum mult timp (pentru mine), am crezut in mine. In ceea ce vad.
Iubirea este un sentiment ce se poate renaste?
Cred ca fiecare iubire este diferita. Iubirea are mai multe capitole. In copilarie traim iubiri de inceput cand invatam si ne obisnuim cu durerea lasata in urma loviturilor zdruncinatoare de pragul de sus. Apoi traim iubiri adolescentine, ce ne poarta pe cai albi acoperiti cu matasuri scumpe. Aici loviturile incep sa-si puna aprenta pe un timp ce urmeaza sa vina. Intr-un final multi dintre noi ne gasim alesul/aleasa si traim fericiti pana la adanci batraneti impartiti intre casa-munca-copii. Un sentiment destul de straniu avand in vedere ca traim intr-o lume a vitezei. Oamenii tind mereu spre altceva. Spre fericire spun ei. Ei bine eu urmez sfatul lui Tudor Chirila "Fericirea este ceva care nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata" Frumos as spune, chiar adevarat. Merita sa alergam toata viata pentru a fi fericiti?
Traim pentru a ne imparti sentimentele,lucrurile. Singuratate pe mine unul ma distruge. Nu-mi place deloc. Am incercat acest lucru, nu pot. Asa ca o sa iubesc, o sa-n cerc sa renasc. Am renascut...
