Ba si mai mult de atat, oamenii aceia erau mai fericiti decat cei din timpurile moderne. Aveau timp! Natura le dadea totul, toata hrana de care aveau nevoie, astfel incat aveau timp sa se ocupe de arta, de pictura peretilor si a ceramicii, de prelucrarea unor metale. Astfel se si explica nivelul tehnologic extraordinar la care ajunsesera. Exista in muzee obiecte ale culturii numite Gumelnita absolut halucinante. Nu ma refer numai la anumite vase de ceramica rituala, exceptionale, care indica o spiritualitate avansata, ci si la obiecte facute de ei cu o ingeniozitate formidabila. E suficient sa va spun ca stiau sa faca, in lemn sau in ceramica, imbinari de tip nut-feder, iar lucraturile in os depasesc orice va imaginati. Nu-si bateau prea mult capul cu dobandirea hranei, si asta le dadea timpul sa... gandeasca. Erau perioade cand mancau mai mult peste, perioade in care mancau scoici, perioade in care mancau carne de animale, dupa cum erau anotimpurile si conditiile. Era un comportament de tip oportunist. Nu se omorau cu munca. Erau in schimb foarte ingeniosi. Jumatate in gluma, jumatate serios, putem spune ca nu munca l-a creat pe om, asa cum ziceau unii, ba dimpotriva, progresul decurgea din faptul ca aveau timp. Cliseul acela al omului preistoric, primitiv, barbar, este spulberat. In locul lui se contureaza imaginea unui om foarte asemanator cu noi, cei de-acum, care actiona la fel, gandea la fel, simtea la fel. Diferenta majora consta in relatia acelui om al preistoriei cu natura.
Te simti mai fericit decat un om al preistoriei?
