marți, iulie 05, 2011

Stau...

De cateva luni tot stau. Intepenit intr-un scaun la un nenorocit de serviciu. Stau. Doar ce era sa scriu daca eu stau? Despre cum stau? Stau intepenit.
Am facut si alte lucruri, dar monotonia si dispretul pentru tot ceea ce se intampla de la un timp cu mine m-a facut sa nu mai scriu, sa nu iti mai vorbesc gandule.
Posibil sa trec printr-o perioada mai neagra, posibil sa imi fie dor de strazile late, de parcurile aerisite, de imbulzeala de oameni, de fumul gros din cartiere. Posibil asta, posibil dorul de dor de duca. Dar eu inca stau, stau chiar acum intepenit intr-un scaun la serviciul meu cel bun. Ca deh, doar lucrez pentru o multinationala. Lucrul asta daca il rostesti in plina strada, toti ce aud au ipresia ca atunci cand mergi sa iti iei leafa te duci cu roaba sau chiar cu remorca si ca lucrul intr-o multinationala este atat de simplu incat in mare parte totul trece cu bine, sefii sunt extrem de ingaduitori si plini de elan pentru a iti forma tie viitorul. PE DRACU! Totul este gresit si vi-o pot dovedi in trei pasi si doua miscari, DAR nu vreau. Vreau sa va las sa stati asa cum stati, cum stau si eu. Ca doar si eu stau.
In ultimul timp am impresia ca nu mai sunt eu, ca am inceput sa fiu mai rau, mai aprins. Posibil din multe cauze, dar cert este ca sunt satul si plictisit. Sunt satul sa mai ascult limba asta, sunt amarat de drumurile pe care le fac de acasa la serviciu, serviciu acasa... Vreau sa evadez. Am sa evadez. Peste doar o saptamana plecam la mare. Ne dorim sase zile de liniste...
Imi pare rau ca dupa atata timp de cand nu am mai scris nu sunt intr-o forma mai pozitiva, dar din pacate nu se poate. Sunt doar cativa oameni care imi mai aduc zambetul pe buze si ii pot numara pe degete, restul sunt doar... doar stau... stau intr-un loc umbrit pentru ochii mei, prefer sa nu ii vad, sa nu ii aud... mi-e lehamite de limba lor ascutita, de parul lor blond si de ochii lor albastrii. Imi plac oamenii frumosi, oamenii calmi si agitati. Imi place bunul gust... nu oameni scufundati intr-un rau...
Intr-o zi am sa ma eliberez de gandurile astea sau probabil am sa raman cu ele, cert este ca trec in continuare si mai am doar putin, mai avem doar putin... inca putin...
Pana atunci, mai stau. Ca doar saptamana viitoare, LA MAREEEE!!!