Nu cer decat speranţa...(3)

Din păcate contul este în continuare pe zero. Urmează o reorientare! Nu ne dăm bătuţi indiferent de situaţie. Trebuie să facem ceva, trebuie că aia mică să se facă bine. Este o situaţie extrem de complicată pentru noi şi pentru viitorul nostru. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să trecem peste tot şi o să ajungem şi noi la capătul acestei curse infernale cu viaţă. În joc este dorinţa noastră de întemeiere a unei familii! Mergem înainte cu toate forţele, cu toată puterea noastră de fiinţe umane!

Nu cer decat speranţa... (2)

Ieri, 18. Ian., am apărut şi în ziar! Este un lucru important pentru noi, fiind nevoiţi să ne zbatem pentru fiecare bănuţ. Este o cauză dreaptă, o cauză pentru speranţa noastră. În cursul zilei de mâine am să ajung şi la bancă pentru a scoate un extras de cont să vedem ce sumă s-a strâns până acum. Sperăm să avem surprize mari (plăcute)! Nu sunt mulţi oameni cu bani, iar cei ce au bani mulţi nu prea ajută (eu unul aşa cred). Aşa că speranţa noastră nu stă în cei cu mulţi bani, ci în oamenii ce cunosc viaţa în adevăratul ei sens. În oamenii ce au fost atinşi şi marcaţi de probleme şi acum realizează prin ce trecem noi.

În această postare doresc să mulţumesc şi a celor oameni ce au dat like, share pe facebook la problema noastră şi au făcut-o cunoscută şi altora. A fost un gest frumos şi vă mulţumim mult! Mulţumim şi a celor persoane ce ne susţin şi ne vorbesc atât de frumos pe messenger, e-mail, facebook!

Aceasta campanie continuă! Aia mică trebuie să se facă bine!

Link către articol: http://www.monitorulvn.ro/articole/povestea-unei-tinere-nenorocite-de-sistemul-medical-romanesc_2_121600.html

Cont bancar: RO 86 RNCB 0748095184040001 deschis la Banca Comercială Română Galaţi, Sucursala Port.

Jurnalul Străzii/Freedom Writers

www.cinemagia.ro

Aşa cum v-am spus, acest weekend a fost rezervat statului în bârlog. Nu ne-am uitat la foarte multe filme, am ales să privim două şi bune. În seara asta am ales să vă vorbesc despre Jurnalul Străzii. Hilary Swank a jucat fenomenal, fiind obişnuit cu duritatea ei, în acest film şi-a arătat şi a cea parte feminină ce te impresionează şi te seduce până la lacrimi. Filmul descrie încercările unei profesoare de a aduce pe calea ce bună nişte copii din cartiere rău famate, făcându-i să fie uniţi indiferent de rasă şi culoarea pielii, riscându-şi în acelaşi timp şi căsnicia. Fenomenul din spatele acestui film este Jurnalul Annei Frank, jurnal ce îi face pe elevi să înţeleagă prin ce au trecut evreii în cel de-al doilea război mondial. Jurnalul Annei Frank este citit de fiecare elev şi aceştia prind drag de personaj şi încep să îşi compare propria lor viaţă cu cea a Annei Frank. Referitor la această carte/jurnal am doar cuvinte de laudă şi abia aştept să o citesc, imediat ce pun mâna pe ea. În mare parte nu am la inima evreii, dar asta nu înseamnă că printre ei nu sunt şi oameni ok. Filmul este "bestial", profund şi ameţitor. Sunt momente în care îţi vine să plângi şi alte momente în care râzi cu gura până la urechi. Vă recomand cu căldură să vedeţi acest film şi ulterior să citit şi acest jurnal.

Am încercat să văd şi Ultimul tango la Paris, dar neah... după primele cinci minute am oprit. Nu a fost pe gustul meu. Îmi pare rău Bia, dar nu a fost... Poate trebuia să mai aştept!

Ce alegem...ce!?

Poza preluata.

Nu sunt doctor în istorie şi nici în economie. Nu mă dau cunoscător, dar ceea ce azi se întâmplă în lume e clar, se pregătesc corporaţiile de război, de conducere totală, de globalizare. Eu aşa văd lucrurile şi cine doreşte să mă contrazică, o poate face liber. Întâlnim azi la tot pasul lozinci, manifestaţii, ciocniri violente între armate şi oameni ce îşi cer drepturile. Ne pregătim, prin conflict şi manipulare, de ceea ce se doreşte a fi globalizare. Ce înseamnă aceasta globalizare şi cum văd eu lucrurile:

Globalizarea trebuie să fie altfel de cât ne închipuim noi. Statul nu îşi mai are loc în peisaj. Trebuie să fie altceva, un alt ordin mondial. Structurile par să fie noi şi credibile în faţa oamenilor. Imaginaţi-vă următorul lucru: Casele de Gladiatori, aveau câţiva biciuitori, paznici şi un singur conducător. Cam aşa o să fie şi în această nouă ordine mondială. Doar că paznicii sunt înlocuiţi de tot ceea ce înseamnă mass-media (aceasta o să îngrădească viziunea umană asupra realităţii), biciuitorii vor fi nişte "şefi" mai mici ce vor conduce popoarele pe drumul ales de "acţionarii globalizării", conducătorul suprem fiind înlocuit de aceşti acţionari ai globalizării. Economia lumii este pe marginea prăpastiei nu pentru că nu se mai poate, ci pentru că aşa vor ei. Consumul trebuie să fie maxim, trebuie să consumăm maxim! Din acest motiv maşinile de spălat nu mai ţin 20 de ani. Trebuie să înţelegem că nu mai suntem de mult trataţi uman, ci doar ca simpli consumatori. Precum acele vaci ce trebuie să mănânce şi să dea lapte. Aşa suntem şi noi în acest moment. Ei bine, aceste lucruri au ajuns la apogeu şi ei ştiu lucrul ăsta şi acum trebuie să treacă la următoarea etapă... Au nevoie de altceva! Au nevoie de dezvoltare maximă, au nevoie să iasă din acest spaţiu numit TERRA! Ceea ce spun aici este simplă mea gândire! Eu aşa văd lucrurile! În 10 ani, 100 de ani... nu ştiu, cert este că aceste lucruri, aceste întâmplări sunt clare. Asta se doreşte. Să nu cumva să aveţi impresia că mai este că acum 100 de ani! Magazinele mici de acum 100 de ani, au devenit corporaţii şi au nevoie de dezvoltare continuă.

Ai impresia că ai libertate, dar democraţia de fapt te îngrădeşte şi mai rău. Te manipulează, îţi dă voie să vorbeşti şi din păcate nu ai cui. Îngrădirea este maximă în această democraţie, de pe întreaga planetă! Suntem manipulaţi după bunul lor plac.

Nu ştiu ce să aleg: Dictatura, monarhie, statul ăsta de drept "depravat". Am ajuns prea târziu în democraţie, am ajuns la final... Nu ştiu ce să fac şi cum să văd lucrurile, dar sunt sigur de un lucru: Nu ai în ce să speri pentru că nu există în cine să speri!

Voi ce speraţi? Ce credeţi că se întâmplă azi în lume? Suntem pe drumul descris mai sus de mine sau doar aberez!?

Mulţumesc,

Cosmin
P.S. Va provoc, daca nu aveti spatiu aici, sa scrieti chiar la voi pe blog si ulterior sa lasati un link in comentariu. 

Fără Violenţă!!!

sursa: www.evz.ro

Sunt total împotriva acelor manifestanţi ce au devastat Bucureştiul. Oameni buni, suntem oameni nu animale, nu suntem băştinaşi! La acest protest sângeros nu au participat huligani, ci băştinaşi. Am văzut imagini cu bănci din parcuri arse şi cum aceşti băştinaşi dansau în jurul focului. Nu este normal. Nici eu nu mai suport sărăcia şi dispreţul cu care sunt tratat în fiecare zi, dar nu cu pumnul, piatră, bată se rezolvă problemele! Sunt conştient că aceşti conducători merită o soartă cruntă, judecaţi şi trataţi cu acelaşi dispreţ cu care ei ne-au tratat. Oameni buni, luptăm să înlocuim ce!? Să înlocuim cu ce!? Nu avem cu ce! Toată clasa politică este compromisă pentru că nu suntem conduşi din interior. Lucrurile sunt aşezate pe plan mondial şi nimeni nu are putere să facă nimic. Se doreşte cu un deosebit interes asuprirea popoarelor şi transformarea acestora în simpli sclavi pe care să îi poată manipula şi folosi (câţiva conducători) după bunul plac. Nu ştiu dacă sunt masoni/evrei, cert este că se pregătesc de globalizarea totală! Oameni buni, ne luptăm degeaba! Ne luptăm cu umbrele noastre! Referitor la cei ce au participat la protestele din seara asta (15. Ian.2012) doresc doar să mai spun atât: felicitări celor ce au fost paşnici, iar pentru cei ce au distrus, am doar cuvinte josnice şi dispreţ. Tot noi plătim pentru ceea ce voi aţi stricat! Dacă ne dorim să facem ceva, nu facem aşa!

Dar..

Ne-am dorit democraţie, asta avem!

Program de weekend

În acest weekend ne-am propus să ne liniştim, să uităm de toate. Oricum, fiecare ban contează în aceste momente aşa că planul e bine intenţionat. Eu am să lucrez puţin pentru licenţă, aia mică are şi ea câte ceva de făcut pentru la facultate şi apoi începem maratonul filmelor. Afară este frig şi nu avem şanse de plimbări, posibil doar puţin după-amiază, în faţa blocului. Încă de aseară am început căutările şi am găsit filme destul de bune şi iată la ce ne vom uita: 
Primul film: Freedom Writers. Cum încă nu am văzut filmul, nici nu pot face o descriere. Aşa că am să mă folosesc de descrierea de pe Cinemagia. Vă mai pot spune nota de pe imdb (7.4). Mulţi spun că acest film merită 10, dar notele pe imdb nu sunt date doar pentru poveste, este un întreg proces (imagine, coloană sonoră etc) Cert este că filmul merită văzut!

Regizorul Richard LaGravenese aduce în prim-plan proiectul „The Freedom Writer's Diaries: How a Teacher and 150 Teens Used Writing to Change Themselves and the World Around Them”, scris de profesoara Erin Gruwell, împreună cu elevii ei. Ceea ce încep să scrie elevii „periculoşi” este o odisee împotriva ignoranţei, a neînţelegerii şi a forţelor negative din propriile vieţi, ce le va deschide ochii şi-i va învăţa să devină eroii propriilor vieţi.Cinemagia

Al doilea film pe care dorim să îl vedem este Last tango în Paris. Film despre care am auzit pe blogul Biancăi.

Paul e un american de vârstă mijlocie, care se mută la Paris la puţin timp după ce soţia sa se sinucide. Întâmplător, o întâlneşte pe tânăra franţuzoaică Jeanne, alături de care are o relaţie predominant carnală, dincolo de canoanele expresivităţii erotice ale vremii. Relaţia lor intensă contrastează cu amorţeala şi indiferenta celor din jur, mai ales la adresa suferinţei lui Paul. Pe lângă intimitatea pasională dintre el şi Jeanne, filmul se axează şi pe sentimentele de vinovăţie ale lui Paul faţă de trecutul şi soţia sa, lucruri care ies la iveală cu prisosinţă în celebrul monolog pe care el îl ţine la mormântul soţiei. Deşi celebru mai mult pentru numeroasele scene explicite de sex, Last Tango în Paris e memorabil din multe aspecte, de la tematica abordată la muzică, nominalizata la premiile Grammy.Cinemarx

Acesta este programul nostru de weekend. Închişi în casă, cu o cană mare de cafea, lângă brad (pentru că încă nu l-am desfăcut) uitându-ne la filme!

Vă dorim tuturor un weekend minunat şi liniştitor!

Săptămână apocaliptică

Nu îmi vine a crede cât de dură a fost săptămâna asta cu mine. Un amalgam de probleme şi de dureri. M-am simţit că pe o scară îngustă, undeva la înălţime şi lipsit de aer. A fost o săptămână apocaliptică, stresantă şi dureroasă. Întreaga săptămână nu avut pic de răgaz să pot trage aer în piept. A trebuit să mă împart între viaţă şi viaţă. Săptămâna s-a încheiat într-un mod şi mai dureros, a încetat din viaţa Peghy! Pentru cei ce nu ştiu, Peghy este căţelul cu care eu am copilărit, câinele lângă care eu m-am maturizat şi mi-a dezvoltat cel mai important simt: iubirea. Este dureros să pierzi pe cineva drag, este sfâşietor să trăieşti cu gândul că nu mai este acolo, că nu o mai poţi mângâia. 

Când era mică, dormea în sertarul de la birou în timp ce eu lucram pentru la şcoală. Când ieşeam afară, de fiecare dată prezenţa ei era obligatorie. Toţi din faţa blocului o iubeau şi se jucau cu ea. De la acest câine am învăţat să iubesc mai mult oamenii, să fiu om cu suflet de câine! Ai spune că este un lucru rău să ai suflet de câine, dar nu... sufletul de câine este gingaş. Indiferent cât de mult rău îi vei face unui câine, el de fiecare dată te va iarta dacă ştii cum să îi ceri iertare. De la acest câine am mai învăţat să iubesc aproapele, să îi respect pe cei din jurul meu. Nu, nu am devenit un om perfect în urma acestei relaţii om-câine, doar am devenit ceea ce trebuia să devin. Mulţumesc Peghy! Dumnezeu să te aibă în pază! Şi un drum bun în raiul câinilor!

Adio!

Săptămâna s-a încheiat azi şi sper din inima că toate cele întâmplate să se şteargă cu buretele, să pot avea pacea sufletească pe care mi-o doresc.

 

Cadouri de Craciun - Cadou de la Mos HBO

Nu am vorbit deloc despre cadourile primite de Craciun si chiar trebuie sa o fac. Am primit de la aia mica ceva ce imi tine de cald tot timpul, un lucru de senzatie, dar despre asta am sa vorbesc in postul urmator. Pentru ca acum vreau sa va vorbesc despre ceva neasteptat. Am o mare pasiune pentru cani, diferite modele si de cele mai multe ori ma zgarcesc sa cumpar pentru ca trebuie sa recunosc ca sunt un zgarcit :) un zgarcit cand vine vorba de mine. Pot sa jur ca imi place mai mult sa cumpar pentru persoanele din jurul meu (in special aia mica) decat pentru mine. Eu mereu ma las pe ultimul loc la capitolul cumparaturi si jur ca imi place. Craciunul asta chiar a fost de senzatie si chiar nu ma asteptam, mai ales din partea unei companii asa de mari sa se gandeasca si sa raspunda atat de frumos. Iubesc HBO, iubesc acest post de televiziune inca de mic. Consider acest post sacru pentru mine si foarte putin timp mi-a lipsit din grila de programe. De ce iubesc HBO!? Pentru ca pur si simplu sunt buni! Multi au incercat sa se afirme in acest domeniu, dar HBO a ramas the best! Serialele pe care le fac, filmele pe care le fac. Toate sunt de bun gust si fac societatea asta sa fie "palpabila". Dar sa va spun cu ce m-au surprins...M-am surprins ca mi-au trimis drept cadou exact ceea ce i-am cerut Mosului HBO si anume o cana. Poate pentru unii nu inseamna nimic, dar pentru mine- un iubitor al canilor unice- m-a inveselit si va spun sincer ca de atunci doar din cana HBO imi beau cafeau diminetile. A fost un cadou frumos din partea lor, a fost un gest onorabil si ma asteptam in sinea mea ca ei sa raspunda astfel. Multumesc HBO! Multumesc ca existati!

Nu cer decat speranta...

Astazi a fost o zi mult asteptata, o zi asteptata inca de anul trecut. A sosit scrisoarea medicala! Asteptam aceasta scrisoare ca pe painea calda. Acum putem sa incepem o campanie pe la rude si prieteni pentru a putea strange banii necesari. Suna aiurea pentru noi sa facem asta, dar asa cum v-am mai spus, banii astia nu ii avem undeva aruncati intr-un buzunar la o haina mai veche si nici undeva ascunsi dupa draperie. Suntem oameni normali, ce nu isi permit multe lucruri, doar mici bucurii de care se bucura precum zicala aia "bucura-te in viata de lucrurile marunte pentru ca ele sunt cele mai semnificative si se intiparesc cel mai bine in minte". Nici nu aspiram la multe lucruri marete, poate doar o casa de om normal si un copil. Copil pe care speram sa il avem intr-un viitor cat mai apropiat. Fac o mica paranteza si va spun o intamplare din seara asta. La tv era un film destul de comic "Biletul de loterie", si eu ma tot minunam cand vedeam luxul ce era prezentat in film si o intreb pe aia mica: "Tati, iti dai seama daca am castiga si noi 300 de milioane de euro/dolari" la care aia mica raspunde: "Nu cred tati ca asta ne dorim noi! Noi sa avem necesarul nostru."
Eu stiu firea ei. O cunosc destul de bine, dar uneori ma astept sa gandeasca omeneste. Ea nu! Ea vrea doar familia ei si strictul ei necesar. Sa avem doar ceea ce trebuie sa aiba o familie: un camin, liniste, sanatate si putin de pus pe masa! Este o fire ce aspira la spiritualitate si la ceea ce nu se vede cu ochiul liber si asta ma face si pe mine sa visez la cum viseaza ea. Ma face sa traiesc in lumea ei. Si jur ca este frumoasa!
Si sa revin...
Asa cum spuneam, noi nu suntem facuti sa apelam la cei din jurul nostru. Noi nu cerem daca nu avem... doar foarte rar si de la oameni pe care ii stim foarte bine, iar cand o facem ne respectam cuvant fata de ei. Am ajuns in situatia de azi cand trebuie sa cumparam viata si nu avem resursele necesare sa o facem, dar cu toate astea nu am cerut nimic pana acum. Stim si ca exista oameni care au mai mare nevoie decat noi! Sunt copii cu cancer si alte boli extrem de grave si unele extrem de rare. Nu ne dorim decat o lume mai buna in care sa nu mai existe astfel de lucruri, dar din pacate lumea noastra nu este perfecta... Poate alta...
Nu vreau sa scriu in acest post ca avem nevoie de ajutor, nu... sunt prea demn! Suntem prea demni chiar si in fata destinului! Pot doar sa va rog sa faceti ce considerati voi de cuviinta. Daca voi simtiti ca aveti cum sa ne ajutati o veti face fara ca eu sa va cer lucrul asta. Am sa va mai spun ceva, ceva ce mi-a citit asta mica in seara asta de pe un blog. Era o fetita ce avea nevoie de ajutor banesc pentru un tratament, fiind la scoala, o colega se duce la banca ei si ii intinde 20 de lei si ii spune: " poftim banii astia, nu sunt multi, dar te rog sa ii primesti". Nu conteaza cum si cu ce ajuti, important e sa o faci! Sunt lucruri ce nu le mai acceptam si nu dorim sa le mai auzim: La nu stiu ce spital ai incercat? In Turcia/Italia/Spania/America/Zimbabwe/Tazmania/Tara de foc ai incercat? Dar nu ai incercat si tratamente alternative? O asigurare privata!? ... R: Cine iti asigura tie vreodata o masina infipta in copac?
De aceste intrebari suntem satui pana peste cap! Le multumesc celor ce gandesc atat de profund, dar dupa 3 ani de incercari, intrebari, metode.... stop... Cred ca stim mai bine ce e cu noi, cu aia mica decat stie oricine dupa o discutie de 5 minute. Poate par iritat, dar chiar nu sunt. Daca ati sti ce intrebari ne-au fost puse.... In fine...Va rog sa nu credeti ca sunt rautacios, vreau doar sa cred ca nu toti trebuie doar sa ne spunem pareri. Putem foarte frumos sa spunem: Imi pare rau pentru ce se intampla cu tine! si cam atat... In fine... intelegeti voi, cititorii mei, ce vreau sa spun prin ceea ce spun.

Trecem prin momente mult prea dificile si suntem prea tineri sa le avem, dar daca totusi au aparut, din pacate nu le putem evita pur si simplu, ci trebuie sa ne luptam cu ele. Trebuie sa aratam vietii ca suntem in stare sa ii rezistam, indiferent cat de puternica vrea ea sa para cu noi. Nu cedam si mergem inainte cu orice pret. Nu vrem sa fim Romeo si Julieta, vrem sa fim Cosmin si Mihaela. Sa luptam pentru noi, pentru familia pe care incercam sa o formam, pentru speranta noastra, pentru visele noastre, pentru Dumnezeul nostru.
In incheiere, va las atasat tutor, scrisoare medicala primita azi si o copie dupa extrasul de cont pe care l-am deschis in urma cu o zi. Mai avem la dispozitie aproximativ o luna in care trebuie sa strangem banii. O parte din bani ii avem de la parinti, pe care dorim sa ii salutam si sa le multumim pentru faptul ca sunt langa noi.Dar inca mai avem nevoie si nu ne oprim din strans pana nu ii avem pe toti. In fiecare saptamana am sa public extrasul de cont. Stiu ca toti sunteti curiosi cum si ce final o sa aiba aceasta poveste. Va spun un secret: si eu! Este o poveste reala, despre viata si sacrificii!
O seara frumoasa va doresc si sanatate!
Cosmin 

P.S.  In urma sesizarilor facute, am sa scriu contul direct aici:     RO86RNCB0748095184040001
Titular: Cotonea Mihaela Cerasela
Sucursala BCR, Port-Galati 

Realizari in 2011

A fost un an greu, plin de incercari si de noutati. Lucruri frumoase mi-au mangaiat sufletul si altele destul de ingrozitoarea mi-au strapuns mintea si trupul. Nu este deloc usor sa treci de la o stare la alta, sa te imparti intre binele pe care ti-l doresti si lucrurile ce iti dau impresia ca te doboara. E frumos atunci cand visez, dar e urat atunci cand ma trezesc. Dar imi revin repede si merg, in fiecare zi, mai departe. Strabat viata cu un tupeu pe care nu stiu de unde il dobandesc pentru ca de felul meu sunt cuminte si fricos. Posibil Dumnezeu ma face asa, defapt sunt sigur ca EL este la mijloc si ii multumesc.
Asa cum toti au planuri si eu am planuri. Imi doresc nenumarate lucruri! Ce, nu va vine a crede!? Imi doresc lucruri lumesti, dar cel mai important imi doresc liniste. In acest an am primit mai mult lucruri lumesti si doar cateva atingeri divine care sa ma mai dezmorteasca din trista mea viata. Spun trista pentru stiu ca nu e usor, dar m-am obisnuit si merg inainte. Anul asta mi-a adus si curajul sa fac anumiti pasi de care nu ma credeam in stare si va jur ca a fost cutremurator, apocaliptic, apasator, devaztator etc.
Pai sa incepem cu inceputul:
Anul a inceput destul de bine, parca asta mica se simtea ceva mai bine si incepeam cu planuri de nunta pentru anul acesta. Strangeri de bani si alte alea. Prin luna Mai am fost si la o nunta si am cam analizat cum sta treaba cu subiectul asta si am inteles urmatoarele: - o nunta o poti face pentru bani, - o nunta o poti face in graba, - o nunta o poti face si pentru bani si pentru tine, - o nunta o poti face pentru tine daca vrei sa o faci o singura data in viata. Noi am ales ultima varianta pentru ca asa suntem noi, ne dorim ca toti sa se simta bine sa in primul rand sa fim noi impacati ca am facut ce ne-a stat in fire ca ziua asta sa fie mareata. Nu a fost sa fie anul asta si cred ca stiti si voi de ce nu se poate sa fie anul asta, asa ca nu are rost sa mai intru in amanunte.
Pe 2011 am avut si vacante! Chiar daca lucrurile nu stau deloc ok in viata noastra, nu am renuntat la a incerca sa traim, sa ne traim tineretile. Acum ganditi-va si voi, de cate ori intr-o viata ai intre 20 si 30 de ani!? De cate ori in viata poti sa te bucuri de nici tanar nici trecut de a doua varsta!? Am profitat si profitam la maxim. Ne place sa calatorim, chiar daca pana acum destinatia noastra nu a depasit 600 de km. Ne-am plimbat prin Romania si ne place sa facem asta. Nu avem inca resursele necesare sa depasim hotarele, dar chiar daca a fost Marea Neagra sau muntele de la Sinaia noua ne-a placut si ne-am simtit bine. Asa ca in primavara am fugit de Pasti la Piatra Neamt! O frumusete si atat va spun, restul puteti sa cititi in postul dedicat :) In vara am mers si la mare si asa cum v-am spus s-a intamplat si inevitabilul, cel mai important lucru de pana acum din viata mea, cel mai semnificativ lucru de la primul contact cu apa si aerul. Am cerut-o pe aia mica de sotie. Fac o mica paranteza (((( ma intreaba asta mica, in urma cu cateva saptamani - Tati, care a fost cel mai important lucru din 2011 pentru tine? Am stat, m-am gandit si am raspuns: "Ne-am luat tv :))) Am raspuns asa nu pentru ca nu eram constient de ceea ce facusem, doar ca cererea in casatorie a fost un eveniment mult prea important sa-l spun pe asta. Parca s-a intamplat mult prea demult sa mi-l amintesc :) Incerc sa ma scot, nu!? Nu o fac...   ))))))
Da, atunci cand am fost la mare s-a intamplat sa se intample si va jur din nou ca senzatia e unica si trebuie o singura data sa se intample chiar daca este prea frumos... intelegeti voi ce vreu sa zic...
Apoi prin toamna am inceput sa mai achizitionam diferite lucruri prin casa, tv :) telefon cu android pentru aia mica si multe altele. Tot anul asta ne-am luat si scaun de director ... este minunat de confortabil :)
Am facut lucruri memorabile in anul ce a trecut si pot spune ca l-am inchis pe plus.
In toamna asta am aflat si ce are asta mica la picior, un lucru destul de neplacut, dar ne bucuram ca am aflat problema.
Anul 2012 a inceput cu ganduri multe, cu sansa la viata, speranta la viata! Am plecat la drum cu un target, un target de 11.000 de euro pe care trebuie sa ii facem rost cat mai repede cu putinta. Nu stiu de unde si cum, dar trebuie! Pana in Martie! Altfel... nu vreau sa ma gandesc...
Anul asta o sa fie un drum plin de serpentine, cu mutari, recuperari, operatii, interventii si multe altele DAR SPER  ca si acest an sa se incheie tot pe acelasi plus.

Vatra Dornei - Prima zi

Dupa un drum atat de lung si plin de pericole rutiere, te astepti ca atunci cand ajungi sa gasesti lucruri care sa te linisteasca, dar in Romania stai cu grija si iti pui fel si fel de intrebari: Oare o sa gasim cald in camere!? Oare proprietarii pensiunii sunt oameni de treaba!? Oare o sa fie patul tare si asternutul murdar!? Sunt intrebari pe care le pui mereu si cred ca cea mai intrebata - intrebare este: Oare au apa calda non-stop!? Stiti doar ca multe dintre toate astea se intampla sa existe in Romania si nu eziti sa te intrebi. Intunericul si-a impus respectul peste vaile muntoase din Vatra Dornei, iar frigul isi facea aparitia si se impunea in forta. Mai aveam doar cateva zeci de minute sa ajungem si inca de la intrarea in oras ne-am setat GPS-ul pentru a ajunge la pensiune cat mai repede. Imediat ce am intrat pe strada am vazut niste porti deschise larg si scris mare Pensiunea Elena. Wow! Portile deschise!? Niciodata nu s-a intamplat sa mergem undeva si sa gasim portile larg daschise si gazdele sa ne astepte cu bratele deschise. In fata noastra au aparut doi oameni frumosi, simpli cu ochii mici si stralucitori. Elena, o femeie mica, cu un batic pe cap si cu ochelari i-am auzit pentru prima oara vocea live. Deja stiam cum vorbeste, are doua vorbe mari: mamica si bubulino. Cuvinte simple dar tandre si pline de dragoste. Aceste lucruri ne-au impresionat. Radu sau Raducu' cum ii spune D-na Elena, este un om bine facut, inalt. Daca il vezi de la distanta ai spune temator, dar imediat ce ii vezi chipul iti dai seama ca este un om bland. Acesti doi oameni simpli ne-au tinut portile deschise, ne-au asteptat cu sufletul la gura stiind de unde venim si cat drum am batut. Imediat ce am intrat in casa, am dat de o caldura de era sa pic din usa :) Nu ma asteptam sa fie atat, dar atat de cald! Toti au ramas cu gurile cascate pentru ca toti comentau negativ pe drum. Aceasta casuta nu este o pensiune asa cum ti-o imaginezi sau o vizualizezi pe internet. Este o casuta simpla, cu un etaj si un balcon. Pensiunea are trei camere mari, cu sobe de teracota, o baie la etaj pentru doua dintre camere si o baie jos pentru cealalta camera. Baia de sus este dotata cu dus, iar cea de jos cu cada. Pensiunea este destinata prietenilor apropiati, pentru trei familii ce se respecta reciproc si vor sa petreaca zile de vacanta de neuitat. Pensiunea nu este deloc scumpa, fiind negociabil fiecare pret pentru ca Elena si Raducu sunt oameni blanzi si intelegatori. Cel putin impresia asta ne-a lasat-o noua! In tot timpul cat am stat la aceasta pensiunea, eu unul cat si familia mea (aia mica si cumnata) ne-am simtit beton. Elena mereu a mentinut curatenia si in mai tot timpul ne-a spalat vasele si ne-a aranjat masa. Ne-am simtit chiar in vacanta. Raducu, ne-a pregatit de fiecare data lemnele de foc in gratar, doar noi sa mergem sa il aprindem. Toate lucrurile erau puse la fix si mereu la locul lor. Nu trebuia sa cauti nimic! Pana si papuci de casa! Exista si o serie de poze, dar am sa le postez intr-un post viitor, pana atunci va las sa va imaginati :)

In prima zi ne-am trezit devreme, am baut rapid cafeaua si ne-am indreptat spre partie. Nu doream decat sa schiez, asa ca la 10 eram pe partie. Am fost pe partia mica, unde era si cea mai multa zapada din cate am inteles. Am gasit schiuri la preturi avantajoasa (5 lei/h). Am luat doua perechi, pentru mine si cumnatica si ne-am repezit pe partie. Aia mica a ramas la poalele partiei sa ne priveasca. Stiti bine ca ea nu poate merge foarte ok, asa ca ea s-a bucurat de peisaj. M-am rugat in tot acest timp sa nu inghete, asa ca nu am stat foarte mult si m-am dus inapoi la ea. La orele 13 eram deja inapoi la pensiune si eu parca nu aveam stare. Am lasat-o pe aia mica acasa si am fugit cu cumnatica in oras la vizitat, pe jos. Am fost sa cautam posta si ne-am ratacit prin padure, am fost sa cautam felicitari pentru Bia - log .

Cu ocazia asta am vazut cam tot ce era de vazut prin oras: magazine, stradute, raul Dorna si gara. Nu va puteti imagina cat de simplu poate sa fie acest orasel si in acelasi timp cat de frumos. Este fermecator prin simplitatea lui. Nu este un oras cu ziduri vopsite, din contra tencuiala cade de pe pereti. Gara, nu este o gara renovata, dar pozitia ei si arhitectura simplu iti invioreaza ochii. Este minunat! (vb. unei prietene). In timp ce cautam prin oras lucruri de vazut si cel mai important, vederile am dat si peste Albisor.
Un caine ce era sa ma faca praf, la propriu :) Dar!!! dar ma latra molcom... parca si el s-a lasat influentat de ceea ce-l inconjoara. L-am linistit strigandu-l si alintandu-l asa ca mi-am vazut de drum mai departe. Am vazut si locurile din emisiunea de pe TVR2 "despre Vatra Dornei". Am stat pe strazi cateva ore bune. Am facut o sumedenie de poze in parcul veveritelor!

Dar seara se apropia si urma Revelionul. Asa ca am incins rapid gratarul pentru a manca bine si pentru a ne pregati sa fugim pe strazi. La orele 20 eram deja mancati, imbracati si pregatiti de iesire. I-am dus si pe restul prin locurile pe unde eu am cutreierat pe zi si am facut pe ghidul. Era deja seara si parca totul se schimbase. Parcul era frumos luminat, strazile si oglindeau in apele Dornei. Bradul din centru, de o marime colosala, s-a aprins si el si lumina mai bine de juma' de strada. Totul in jur era fermecator! In tot acest timp, pe langa noi se perindau colindatori, unii mai insistenti ca altii.
Lucru ce nu ne-a placut, dar asa e traditia in aceste zone. Posibil noi ne-am speriat, dar din cate am vazut cei din jurul nostru erau deschisi si nu pareau deloc speriati. Mai aveam mai putin de o ora pana la gongul de inceput de an. Frigul ne patrundea din ce in ce mai tare in oase, aia mica nu se simtea prea bine, asa ca am ales sa ne urcam in masini si sa asteptam acolo pana ce scena din centrul orasului se va lumina. Am parcat pe o straduta de unde puteam vedea ceea ce se intampla in jur. La 11 si un pic ne-am dat jos din masina si am mers spre scena. 

Ziua s-a incheiat cu imbratisari intre noi, focuri de artificii si am fost asteptati de Elena si Raducu la pensiune. Ne-am pus pe chefuit la maxim pana undeva la orele 3 dimineata, cand am ales sa dormim pentru ca nu aveam de gand ca a doua zi sa ne trezim tarziu si sa pierdem "muntele" :)