Drumuri

Tocmai ce m-am întors de la ţară (de la aia mică) şi mi-am dat seama că nu am mai scris de aproape 2 săptămâni pe blog. Este o perioadă lungă pentru cei ce s-au obişnuit să citească aproape zilnic lucruri noi din viaţa mea şi nu numai. Două săptămâni de când sunt pe drumuri. Alerg dintr-o parte în alta. Bucureştiul e mare şi este mult de muncă atunci când te apuci să munceşti aici. La sfârşit de săptămână, dau fuga la aia mică să o văd. Este tocmai la Focşani şi drumul este destul de lung. Aşa că atunci când ajung nu am timp decât să stau cu ea şi să fac unele lucruri prin curte. Ajung Duminică mai obosit decât am plecat, dar cu un zâmbet muşcat de o lacrimă... iar am plecat!

În acest weekend am mers la ea nu doar eu, au venit şi prietenii noştri de la Galaţi. Ana şi Ady au venit aşa cum au promis şi astfel au mai răpit puţin din "singurătatea" pe care o trăieşte aia mică stând acolo cu părinţii ei şi sora mai mică. Ea vrea lângă mine, dar trebuie să mai aştepte puţin.

Vineri, cum am ajuns am încins un grătar. Era necesar să mâncăm ceva după un aşa drum. Am stat la bârfe şi am jucat Căţân. A fost foarte frumos din partea lor că au venit la aia mică. Ştiu că şi lor le e greu, că deh trăim vremuri de criză şi nu e tocmai ok. Totuşi au făcut un efort şi au venit, aşa cum au promis. Ne-am bucurat enorm să îi revedem după plecarea noastră din Galaţi de acum mai bine de 4 săptămâni. Nu s-au schimbat deloc, arata la fel de ok şi sunt la fel de frumoşi!

A fost un weekend minunat, un weekend călduros, plin de soare! A meritat fiecare moment stat la ţară, simt că mâine pot începe munca cu forţe noi!

Am şi o promisiune faţă de Bianca -România merită descoperită!

Imediat ce imi fac timp, am sa scriu despre ceea ce am promis!

În rest totul este bine. Aia mică se simte mai bine, merge foarte bine (în cârje) şi nu o mai doare decât foarte puţin atunci când se întoarce în pat. Aşteptăm cu nerăbdare ca acel microb să dispară din organism şi să trecem la etapa finală!

Vă doresc tuturor o săptămână caldă şi plină de noroc!

Ne auzim!

Marţi - 13

Pentru unii dintre voi, această zi poate însemna una stresantă, plină de lucruri malefice. Ei bine nu este aşa! Ziua de azi, este ziua lu' aia mică! Este o zi însorită, călduroasă! Este ziua lu' aia mică:)

Este pentru prima oară, de când suntem împreună când ea este la distanţă de mine de ziua ei. Din câte îmi amintesc eu (bărbat fiind), mereu am fost unul lângă celălalt în zilele de sărbătoare. A trecut aproape o săptămână de când sunt singur şi în tot acest timp m-am gândit doar la ziua de azi. Cum aş putea să îmi înveselesc eu viitoarea soţie. O pot face doar prin telefon şi doar să îi trimit ceva în dar. E aiurea singur, chiar foarte aiurea. Aproape că mă plictisesc de moarte seara, când mă mai liniştesc cu lucru. Mă uit la tv şi adorm imediat. Dimineaţă este frig, la fel cum este şi peste noapte. E aiurea şi nu vă recomand singurătatea.

Tocmai am primit telefon de la aia mică ca a primit cadoul de la mine. Din păcate nu au ajuns cum mă aşteptam eu. Degeaba am scris eu pe cutie fragil, că cei de la fan au zdruncinat cutia de a luat-o dracii. Foarte urât din partea lor! Oricum, mă bucur că i-am putut aduce un zâmbet pe buze în aceste zile grele pentru ea. Este greu să nu ai drept la vizită şi mai ales să nu te poţi mişca. Să stai doar în pat... Dar azi nu vreau să vorbesc despre spitale şi alte alea. Azi vreau să vorbesc despre femeia de lângă mine.

Este ziua lu' aia mică şi azi ea este centrul atenţiei mele. Nu mă interesează nimic altceva, mă interesează doar să îi fac o zi mai frumoasă.

La Mulţi Ani Logodnica Mea! Să ai un an plin de veselie, sănătate, iubire, armonie! Îmi doresc să ai grijă de tine acolo şi încă puţin, Duminică sunt la tine! LA MULŢI ANI!

Zile

Au trecut deja două zile de când stau singur. Este ameţitor să te muţi în capitala şi totuşi să te trezeşti singur între atâţia oameni. Ştiu, nu am uitat că sunt de aici, dar în cei trei ani cât am stat la Galaţi, am pierdut majoritatea contactelor active pe care le aveam. Foarte puţini oameni mi-au mai rămas prieteni prin "telefon". În aceste două zile nu am făcut mare lucru, doar că am făcut toată curăţenia rămasă după mutare. Am şters până şi tocurile de la uşi cu pronto.

Am tot vorbit cu aia mică şi a rămas că azi să ies la o plimbare prin oraş. Posibil o să iau şi aparatul să fac fotografii. Altceva mai bun nu am de făcut, până luni când merg la muncă. Merg să caut şi o bibliotecă pentru că am de făcut şi licenţa în săptămânile ce urmează. Aşa că am un weekend programat!

Aia mică se simte din ce în ce mai bine şi din câte am înţeles, luni posibil să facă primi pasi fără proteză. Din câte am mai înţeles, doctorul a avut mult de muncă cu această operaţie şi nu a fost deloc ok ce a găsit acolo. A spus că o să avem mult de muncit şi că toate o să fie ok dar nu după cum ne-am programat noi. Posibil să dureze ceva mai mult această eliminare de microb. Important este că nu o să mai aibă dureri, chiar dacă o să meargă în cârje pentru o perioadă de timp mai lungă (câteva luni). Important este să scape şi să se facă bine. Cu alte cuvinte se prelungeşte şi perioada în care trebuie să strângem cei 6500 de euro rămaşi de plată. Mă rog la Dumnezeu să îi putem strânge la timp!

În rest toate bune şi vă doresc tuturor un weekend călduros!

Inainte de...

"Este trecut de miezul nopţii şi încerc din răsputeri să adorm. În casa s-a mai încălzit puţin şi la tv nu găsesc nimic interesant. A trecut 8 Martie şi eu nu am simţit deloc. 8 Martie este ziua mamei. Azi am condus 500 de km, am văzut muntele şi oamenii cum încep un frumos weekend. Pentru noi a fost un drum lung, un drum spre acea speranţă despre care vă scriu de atâta timp."

Suntem în 9 Martie, trecut de orele 16. Aia mică tocmai ce a ieşit din operaţie şi totul pare să fie ok. Se afla la terapie intensivă şi am reuşit să vorbesc cu ea (datorită oamenilor profesionişti din acest spital).

Ieri am plecat devreme la drum, undeva după orele 9. Ne-am întâlnit cu socrii mei la Ploieşti şi de acolo am plecat împreună spre Braşov. Pentru că am trecut prin vârf de munte şi eram lihniţi de foame, ne-am zis să ne oprim undeva să şi mâncăm. Aşa că am ales cârciumă lu' nea Copilu'. O cârciumă la care noi am mai fost şi este extrem de ieftină şi mâncarea foarte bună. De acolo am plecat pe la orele 14 şi am ajuns numai bine la 15 la spital. Internarea a fost destul de simplă. Noi doar am stat confortabil pe canapea cât fetele de la intrare s-au ocupat de acte. La orele 15:30 deja aia mică intra pe secţie. Noi nu am putut intra, acolo nu ai voie să intri! Nu ai voie cu mâncare, chestii pe care le iei tot timpul în spital. Îţi asigură ei tot! Tu ai nevoie doar de tine şi de curaj! Singurele lucruri cu care poţi intra sunt cele de igienă personală. După ce am plecat de la spital, a trebuit să mă întorc pentru că am uitat să îi las nişte cărţi. Of, oraşul Braşov este minunat, dar şi foarte întortocheat:) Mi-a fost destul de greu la drum, singur. Este tare aiurea să pleci cu cineva (apropiat) şi să ştii că te vei întoarce singur. În toate aceste zile, până la plecare, m-am gândit ce o să fac eu singur. Cum o să mă descurc eu de unul singur. Am noroc că acum avem o căsuţă mică şi că nu trebuie să mă pierd sau să îmi fie frică de întuneric. Aseară, imediat ce am ajuns am continuat să vorbim la telefon. Nu era deloc emoţionată (a trecut prin prea multe să mai fie), era chiar bine. A plâns puţin la început, pentru că am uitat să îi las copiii.:) Avem doi ursuleţi, Tobby şi Henrry.:) Acum ei stau cu mine şi îmi ţin mie de cald. Am adormit destul de repede, dar m-am trezit pe la 3 cu dureri de stomac. Nu m-am simţit deloc bine, am vrut să scriu, chiar am început să scriu, dar nu am reuşit. Eram prea obosit să o mai fac.

Acum totul e bine! Mulţumesc Lui Dumnezeu!

De dimineaţă m-am apucat de curăţenie prin casă. Nu aveam deloc stare. Am avut şi o problemă cu vasul de WC (nu vreau să vă scriu ce:)) Am făcut şi maşina de spălat care avea ceva probleme cu scurgerea. Mi-am făcut de lucru, altfel simţeam că înnebunesc.

Acum puţin timp am vorbit şi cu soacra mea. A reuşit să vorbească cu doctorul şi totul e bine şi nu prea.

Microbul pe care îl are acolo nu arată deloc ok. Se pare că o să dureze ceva până o să fie eliminat complet. Prin efort şi speranţă totul o să fie.

De prima operaţie am trecut. Începutul deja l-am parcurs şi acum nu mai este cale să dăm înapoi. Simt ca Dumnezeu este alături de noi, încă de când am ales acest drum şi sper din toată fiinţa mea să fie în continuare!

Domnezeu sa fie cu noi!